La evenimentele unde este solicitat un singur fotograf, sunt însoțit oricum de un asistent, care mă ajută cu logistica și iluminarea pe parcursul evenimentului, fără a fotografia.
În cazul evenimentelor unde sunt solicitați doi fotografi, al doilea fotograf surprinde momentele importante din unghiuri diferite, în special în timpul întâmpinării invitaților, al jurămintelor și al reportajului în aer liber. Acest lucru permite o acoperire mai amplă a evenimentului și surprinderea unor momente care se desfășoară simultan.
Ulterior, odată cu intrarea în sală și începerea petrecerii, rolul celui de-al doilea fotograf se poate adapta în funcție de condițiile de iluminare. În sălile slab iluminate, acesta mă ajută cu poziționarea și susținerea echipamentului de iluminat, inclusiv a umbrelei de difuzie, pentru a putea controla mai bine lumina și a obține fotografii de calitate. În aceste condiții, sprijinul său tehnic devine mai important decât realizarea unor cadre suplimentare.